Castelul Huniazilor

Unul dintre cele mai importante monumente de arta feudala gotica din Europa, castelul Huniazilor (numit uneori si castelul Corvinestilor) a fost construit in secolul XIV pe locul unui vechi castru roman. Castelul a fost daruit de catre regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu tatal lui Iancu de Hunedoara. Castelul intra in posesia acestuia dupa moartea tatalui sau si incepe un proces de modernizare, amplificare a fortificatiei (1440-1453). Castelul Huniazilor a fost folosit in special ca resedinta nobiliara, dovada fiind si lipsa unor perimetre secundare de aparare. Salile construite in aceasta perioada sunt Sala Dietei si Sala Cavalerilor. Mai trebuiesc amintite si Turnul Capistrano (dupa numele unui vestit calugar), Turnul buzduganelor si Bastionul alb. Castelul intra ulterior in posesia lui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara care construieste o noua aripa in stil renascentist - loggia cu pictura ilustrand aspecte din viata nobiliara, respectiv legenda corbului. In curtea castelului nu departe de capela se afla o fantana adanca de 30 de metri despre care se spune ca ar fi fost sapata de trei prizonieri turci, in schimbul promisiunii ca vor fi eliberati daca vor ajunge la stratul de apa. Dupa 15 ani , cand au terminat fantana, stapani castelului nu s-au tinut de promisiune. Legenda spune ca inscriptia de pe zidul fantanii inseamna "Apa aveti, dar suflet, nu". In realitate, inscriptia se traduce astfel "Cel care a scris aceasta inscriptie este Hasan, care traieste ca rob la ghiauri, in cetatea de langa biserica". Matei Corvin daruieste cetatea lui Ioan Corvin dupa care urmeaza o perioada in care se succed o serie de proprietari care detin castelul pentru intervale limitate de timp. Unul din proprietarii care a efectuat transformari (1618-1623) la constructia originala este principele Transilvaniei, Gabor Bethlen care a construit doua etaje pe aripa sudica si una pe aripa nordica. De a lungul timpului a fost devastat de mai multe incendii fiind restaurat de mau multe ori: 1870-1880 (cu sprijinul arhitectilor Steindl Imre si Schulek Frigyes), 1965-1970 si 1993-1995.