Loading
Stema Târgu Jiu

Târgu Jiu

Municipiul Târgu Jiu este situat in sudul Romaniei, in Depresiunea Târgu Jiu - Campu Mare, pe cursul raului Jiu, la 210 m altitudine. Declarat municipiu in 1968, in prezent are aproximativ 98000 locuitori, 8 localitati in subordine administrativa (Bârsești, Drăgoeni, Iezureni, Polata, Preajba Mare, Romanești, Slobozia, Ursați) si este resedinta judetului Gorj.

Prima mentionare a localitatii dateaza din 1406 intr-un act al domnului Mircea Cel Batran sub numele de Jiul, insa se pare ca asezarea exista inca din perioada daco-romana. Mai tarziu in 1429 intr-un hrisov al domnului Dan II localitatea apare sub numele de Târgu Jiului. Asezarea se dezvolta in perioada respectiva primind statutul de oras in 1597. Ulterior devine cel mai important targ din zona Subcarpatilor Getici fiind locul unde veneau cei mai vestiti negustori pentru a-si vinde bunurile.

Repere importante in istoria orasului Târgu Jiu sunt luptele intre boieri condusi de Staico Bengescu si trupele lui Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot) respectiv cedarea intregii zone imperiului austro-ungar de catre Imperiul Otoman prin tratatul de la Passarowitz. Orasul este prins frecvent in luptele dintre cele doua imperii astfel incat in 1739 si 1788 a suferit pagube importante cu ocazia unor astfel de inclestari.

Orasul Târgu Jiu incepe sa se dezvolte in secolul 19 cand cunoaste o perioada de liniste, odata cu inceperea primului razboi mondial insa aceasta liniste este spulberata si localitatea si imprejurimile devin teatrul de lupta al armatei romane si al fortelor austro-ungare. In aceste lupte moare generalul Ion Dragalina (comandant al armatei romane) si se remarca prin vitejie Ecaterina Teodoroiu care a primit si supranumele de Eroina de la Jiu.

In prezent orasul Târgu Jiu este un important centru economic si cultural ce si-a inscris definitiv numele in patrimoniul cultural al Romaniei prin lucrarile lui Constantin Brancusi care sunt adevarate simboluri ale orasului de pe Jiu.

 

Cum ajungeti la Târgu Jiu

Cu autoturismul

Prin DN6 apoi DN66 de la Bucuresti, prin DN66 dinspre Transilvania (Deva, Petrosani)

Cu trenul

Prin gara Târgu Jiu cu legaturi spre cele mai importante orase din Romania

Cu avionul

Prin aeroporturile din Timisoara, Arad, Sibiu sau Bucuresti si de acolo cu mijloace auto.

 




ref: 361

Comentarii pentru Târgu Jiu


Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii primul care comenteaza!

Ati fost aici ? Scrieti-va parerea!

Toate campurile sunt obligatorii!



   Vezi regulile pentru comentarii

Localizare pe hartă