Loading

Sângeorz-Băi

Statiunea balneoclimaterica de interes general Sângeorz-Băi (cu functionare permanenta) se afla la 52 km de Bistrita si la 30 km de Nasaud la poalele Muntilor Rodnei, la o altitudine de 465 m. Sângeorz-Băi este mentionat documentar pentru prima data in anul 1245 iar ulterior in 1440 apare sub numele Zenthgyurgy, este declarat oras in 1960 avand astazi cu localitatile aflate in subordine (Cormaia si Valea Borcutului) aproximativ 10800 locuitori.

Climatul statiunii este unul moderat de dealuri cu veri racoroase si ierni reci, cu o medie anuala de 7,5 grade Celsius si cu precipitatii in jurul valorii de 800 de mm. Apele minerale din statiune sunt bicarbonatate, magneziene, sodice, clorurate, calcice, carbogazoase si hipertone. Acestea sunt utilizate la tratarea unor afectiuni digestive precum gastritele cronice hipo si hiperacide, ulcerele gastrice si duodenale, colitele si constipatiile cronice. De asemenea la Sângeorz-Băi se trateaza si boli hepato-biliare (dischinezie biliara, sechele dupa hepatita) si unele boli metabolice si de nutritie (obezitate, diabet).

Complexul balnear din statiune dispune de instalatii pentru electro si hidroterapie, buvete pentru cura interna cu ape minerale, instalatii pentru aplicatii calde de namol si parafina.

Cum ajungeti in Sângeorz-Băi

Cu masina

DN17C de la Bistrita apoi DN17D de la Nasaud

Cu trenul

Prin gara Sângeorz-Băi, pe linia Ilva Mica - Rodna Veche

Cu avionul

Prin aeroportul international de la Cluj Napoca si de acolo cu mijloace auto.

 

 




ref: 500

Comentarii pentru Sângeorz-Băi


Afisez rezultatele 0-1 dintr-un total de 1
  • 1


calin
26 March 2010, 19:23
Stimati colegi,

Ma numesc Dorgo Calin si sunt de 25 de ani medic balneolog si de recuperare medicala in Tg.Mures.
In 2002 am scris cartea „Transilvania,un Eldorado balnear?” iar in 2005, cartea „Salinoterapia la domiciliu”, carte dupa care in tara noastra au aparut 35 de saline artificiale. In prezent scriu o a treia carte (2009-2010) despre renasterea turismului balnear romanesc. V-as ruga cu multa amabilitate daca ati putea sa-mi transmiteti cateva informatii actuale despre statiunea (localitatea) Dv balneara. Cartea va fi puternic sponsorizata deci, ceea ce-mi veti comunica va ajunge la urechea multor pacienti si oameni de afaceri.
Iata cateva intrebari:
1.-Era “manageriatul” unei locatii balneare mai usor inainte de 1989? A scazut nr de turisti autohtoni si straini in statiunea Dv, dar personalul hotelier si medical? Cauzele? Ati primit cadre noi, specializate, atat pe relatia turistica cat si pe cea medicala? Ati primit ajutor (atunci cand a fost necesar) de la Ministerul Sanatatii sau Institutul de Balneo-fizioterapie Bucuresti?
2.-Functionati in sistem privat, mixt sau exclusiv in „sistem de stat”, prin trimitere prin contract de pacienti de catre Ministerul Muncii si Asigurarilor Sociale (exceptand unele statiuni ce apartin de M.AP.N, JUSTITIEI, ROMTELECOM,etc) ?
3.-Functionarii ce deservesc statiunea (localitatea) DV balnearea, sunt motivati sa lucreze in acel loc? (stimulente prin reducere la cazare, masa , decontarea combustibilului in caz de naveta? Sunt ei mai ales localnici?Aveti lipsa de cadre medicale?
4.-Cum vedeti Dv atragerea turistilor romani si straini in zona?
-prin ameliorarea serviciilor de tot felul, prin investitii pentru repararea bazelor de tratament,aparatura medicala si spatiilor de cazare sau restauratie invechite (cine sa le faca? Primaria, Prefectura, Ministerul Turismului, managerii DV prin atragerea fondurilor europene?),
-prin publicitate masiva pe Internet, pachete balneo-turistice avantajoase?
-prin ameliorarea infrastructurii rutiere, angajare de tineri cu studii superioare in management si orice alte servicii, inclusiv personal medical calificat, diversificarea ofertei balneo-turistice?
-permanentizarea statiunilor balneare sezoniere?
5.-alte idei si propuneri
V-as fi foarte recunoscator daca mi-ati putea raspunde la aceste intrebari pana in luna august (moment in care imi voi fi terminat si eu periplul meu prin cele 120 de statiuni si localitati balneare). Consider neverosimil faptul ca Ungaria , spre exemplu, tara fara munte si mare, reuseste sa aiba venituri din balneoturism de 3 ori mai mari decat tara noastra, unde salasuiesc 1/3 din resursele balneo-minerale ale Europei, iar directorul mega-firmei germane TUI (Turismus und Urlab International) a afirmat ca litoralul romanesc se afla cu 8 ani in urma celui bulgaresc.
Sunt convins ca impreuna vom gasi raspunsuri si solutii la toate aceste intrebari si vom face cativa seriosi pasi inainte in dezvoltarea turismului balnear al tarii noastre.
Cartea “Renasterea turismului balnear romanesc” va aparea in luna septembrie,a.c., nu va avea pret, (precum nu au avut nici cele anterioare), fiecarea statiune sau localitate balneara va primi cate un exemplar.
Cu stima, Dr.Dorgo Calin

Afisez rezultatele 0-1 dintr-un total de 1
  • 1


Ati fost aici ? Scrieti-va parerea!

Toate campurile sunt obligatorii!



   Vezi regulile pentru comentarii

Localizare pe hartă