Loading

Floreşti

Comuna Floreşti (Szászfenes în maghiară) este situată în judeţul Cluj, la aproximativ 7 km înspre vest de municipiul Cluj Napoca. În trecut satul Florești se numea Feneș. În prezent este compusă din localităţile: Floreşti (reşedinţă de comună), Luna de Sus, Tăuţi.

Scurt istoric

Prima atestare documentară a localității datează din 1297 când este menționat sub numele de Zaazfenes

În partea de sud-vest a Floreștiului, în locul numit Dealul Cetății se află ruinele fostei cetăți Feneș. Cetatea a fost construită de episcopii transilvăneni, după invazia tătarilor din 1312 și cel mai probabil a fost distrusă cu ocazia răscoalei țărănești din 1437.

În data de 22 mai 1660 aici în localitatea Florești a avut loc o bătălie importantă cu armata otomană. În timpul acestor lupte principele transilvănean Rákoczi György al II lea a fost rănit mortal.

În parcul central de 20 de hectare care se afla în centrul localității a existat un castel (Mikes) care a fost demolat în 1945.

În prezent comuna Florești este cea mai mare comună din România ca număr de locuitori, aceasta dezvoltându-se vertiginos în perioada 2005-2010 aici fiind construite nenumărate ansambluri imobiliare datorită distanței foarte mici pănă la Cluj, acesta devenind practic un "dormitor" al Clujului.

Cum ajungeți în Florești

Cu transportul în comun

Există mai multe linii de autobuz care leagă comuna de municipiul Cluj.

Cu autoturismul

Prin DN1/E60 de la Cluj Napoca sau Oradea

Cu trenul

Prin gara Cluj Napoca și de acolo cu mijloace auto sau transport în comun

Cu avionul

Prin Aeroportul Internațional Cluj Napoca și de acolo cu mijloace auto sau transport în comun




ref: 2592

Comentarii pentru Floreşti


Nu exista comentarii pentru acest articol. Fii primul care comenteaza!

Ati fost aici ? Scrieti-va parerea!

Toate campurile sunt obligatorii!



   Vezi regulile pentru comentarii

Localizare pe hartă