Salina Turda
Salina Turda este situată în zona numită Durgău-Valea Sărată în localitatea Turda, județul Cluj.
Este probabil cea mai populară destinație a turiștilor ce vizitează localitatea Turda. Mina de sare (salina) de la Turda datează încă din perioada romanilor și a fost unul dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat vertiginos și după retragerea romanilor din Dacia.
Istorie
Prima atestare documentară a extragerii sării în Turda datează din anul 1271. În trecut exploatarea era organizată în așa numitele Cămări de Sare care erau de doua tipuri: unele care făceau exploatare, depozitare și transport până la apă iar altele efectuau transportul pe apă și vânzarea sării. Ulterior in anul 1786 exploatarea și valorificarea sării devin monopol de stat dar încep să apară unele probleme privind transportul sării pe drumul abrupt ce cobora de la salina. Pentru rezolvarea acestei situații se construiește începând cu 1853 galeria Franz Josef și sunt modernizate minele Terezia și Rudolf. Salina Turda este închisă in 1932.
În prezent Salina Turda clasificată pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, document elaborat de către Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004 (cod oficial LMI 2004 CJ-II-m-A-07801).
Geologie
Depozitul de sare aparține sedimentarului transilvan ce se află pe toată rama vestică a Depresiunii Transilvaniei, dar care apare aproape de suprafață doar in zonele anticlinale. Acest zăcământ s-a format în urmă cu 18 milioane de ani și se întinde din Depresiunea Maramureș până la Ocna Sibiului incluzând și Turda și Ocna Mureș. Zăcământul de la Turda este situat in nord-estul orașului fiind întinsă sub forma unei perne alungite pe o suprafață de 45 kmp și are o adâncime de 1200 m. Conținutul de NaCl se situează în jurul valorii de 99% iar întregul zăcământ este estimat la aproape 39000 milioane tone. La suprafața zăcământului sarea este pura, cristalizată cu granule mari iar mai jos are unele intercalații de șisturi argiloase și nisip fin alături de pietriș.
Tratament în salină
Pe parcursul anilor s-a descoperit că mediul salin este deosebit de prielnic în tratarea afecțiunilor respiratorii datorită temperaturii constante de 10-12 grade Celsius și a umidității de 75-80% precum și datorită concentrației optime de aerosoli (particule de sare solide foarte fine). Viteza curenților de aer este de maxim 0,2 m/s (0,02 m/s în mina Rudolf). Ca urmare după 1992 mina Rudolf a fost amenajată ca și sală de tratament subterană.
Modernizarea Salinei Turda (2008-2010)
În perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010 a avut loc un proces de modernizare a Salinei Turda. În urma acestuia a fost creată o infățișare nouă și o functionalitate extinsă a Salinei Turda. În Mina Rudolf există acum o sala de concerte, teren de sport, bowling, minigolf dar și o gondolă imensă și s-a montat și un ascensor (lift) pentru persoanele care se deplasează mai greu. În Mina Terezia s-a construit un debarcader pe lac cu bărci care permit plimbarea turiștilor pe lacul salin. Per ansamblu infățișarea Salinei s-a schimbat radical în bine. Deschiderea oficială a Salinei Turda după renovare s-a făcut în data de 22 ianuarie 2010.
Structura Salinei Turda
Salina Turda este compusă din:Mina Rudolf
Mina Rudolf are o formă de sală trapezoidală numită in termeni tehnici abataj în talpă. Aceasta a fost incepută în anul 1867 și are o lățime de circa 50 m, o lungime a vetrei (talpa abatajului) de 80 m iar adâncimea este de 40 de m. Scările coboară de a lungul a 13 etaje fiecare având marcat anul în care a fost săpat. Datorită infiltrațiilor pe peretele nordic s-au format stalactite de sare cu o viteză de creștere de 2 cm/an. Ca urmare a lucrărilor din ultimii ani Mina Rudolf a fost dotată cu o serie de elemente noi care sunt destinate turiștilor: sală de concerte, teren de sport, gondolă, minigolf, bowling. A fost montat și un lift pentru a ușura accesul în mină.Mina Ghizela
Mina Ghizela a fost deschisă în 1857 și urma să fie o mină similară minei Rudolf însă s-au executat doar lucrările pregătitoare, lucrarea fiind abandonată. In 1992 la deschiderea minei pentru tratament a fost extinsă sala octogonală.Mina Terezia
Mina Terezia este o mină de tip clopot cu o adâncime de 90 m în a cărei vatră s-a format un lac subteran cu adâncimea de 5-8 metri și un diametru în jur de 70 m. Mina a fost exploatată incă din 1690. Aici se află celebra cascadă de sare pe peretele nordic al minei, cascadă ce s-a format prin depunerea sării din soluția salină ce se prelingea din galeriile romane. Recent s-a amenajat un debarcader cu bărci pe lacul subteran din Mina Terezia și o zonă de promenadă deosebită prin arhitectura elementelor ce o compun.Galeria Franz Josef
Pentru a facilita și mai mult exploatarea sării între 1853 și 1870 este construită o galerie orizontală pentru transportul sării la suprafață. Această galerie avea inițial 780 m însă a fost prelungită astfel încât acum are 917 m. Un aspect interesant ce merită menționat este că între 1948 si 1992 a avut rolul de depozit de brânză.
Accesul in Salina Turda
Se realizează prin noua intrare din zona Durgău dată în funcțiune odată cu renovarea Salinei. Pentru a ajunge în zona Durgău trebuie să intrați în centru iar la sensul giratoriu (cea cu "lebede") o luați la stânga. Dinspre Cluj, urcați serpentinele, iar la coama dealului o virați la stânga și o luați pe drumul recent asfaltat care duce la noua intrare a Salinei Turda.
Adresă
Salina Turda, Strada Salinelor 54/B, Turda, Jud. Cluj.Program
în perioada 1 mai - 31 octombrie: 9-15 (ultima intrare)
în perioada 1 noiembrie - 30 aprilie: 9-13.30 (ultima intrare).
Salina Turda este deschisă de luni până duminica!
- Se recomandă imbrăcăminte adecvată (pt 10-12 grade)
- Este utilă o sursă de lumină mobilă cu toate că mina este iluminată integral
ana
salina deschisa tuturor
@toni & bogdana, salina e deschisa 363 zile pe an, adica prima zi de craciun si prima de anul nou sunt inchise, in rest se lucreaza; se poate intra in intervalul orar 9 - 15, la ora 17 se inchide.
cristina
salinaru'
citeste despre speleoterapie, cauta in google
InNa INNA
foarte frumos:X:X:X:X:X
Mi
Cand am intrat eram un pic dezamagita, era noroi datorita caldurii de afara, galeria nu te duce cu gandul la ce va urma sa vezi, dar dupa cateva sute de metri am ajuns in locuri foarte frumoase.
Citisem ca se recomanda sursa de lumina mobila, dar nu a fost nevoie, este suficienta lumina.
La inceput am avut parte de un ghid foarte bine pregatit, cu un glas puternic, dar din nu stiu ce motive s-a schimbat si cel de-al doilea vorbea mult prea incet pentru un ghid.
Nu ne venea sa mai plecam de acolo.
Merita sa vizitati aceasta salina!
Rogo
1) intr-adevar programul e program si trebuie respectat (ca asa e civilizat) si nu pot da dreptate celor care vocifereaza impotriva acestui aspect (chiar daca intervalul orar mi se pare mult prea scurt si prost gandit - intre orele respective majoritatea oamenilor sunt la munca/facultate).
2) Politetea angajatiilor din pacate lasa de dorit de cele mai multe ori - notiuni precum amabilitate, politete, complezenta sunt deseori absente. Chiar daca ostilitatea angajatilor este o urmare directa a impolitetii unor vizitatori (de exemplu cei care au impresia ca daca au venit de la 170 km merita statuie) ea nu se justifica (nici macar fata de "inculpati"). Domnii si doamnele de la intrare ar trebui educati cum sa-si pastreze calmul si cum se formuleaza un refuz ferm si politicos fara sa apeleze la jigniri personale.
3) la capitolul dotari interioare salina sta destul de bine (mai este loc de imbunatatiri - speram ca administratia sa fie deschisa sa sugesti - nu ar strica o cutiuta destinata in acest scop).
4) deoarece traim in secolul XXI acces la serviciile de telfonie mobila si internet (precum si la prize pt laptop) ar trebui asigurate permanent si inclus in pretul biletului.
5) am aprecia daca s-ar organiza mai des manifestatii culturale (concerte/proiectii/filmulete/teatru/etc)
6) un snack-bar/cocktail bar (eventual fara alcool???? - ca sa nu fie carcotasi) ar putea avea succes - chiar daca salina este un loc de tratament trebuie admis si potentialul recreativ al acesteia (si fructificat, zic eu).
7) pentru a evita aglomeratia poate nu ar fi o ideea rea ca grupurile organizate (autocare cu copii, turisti din zone mai indepartate) si grupurile de tratament (cei cu abonament) sa aiba programe programe separate fata de publicul larg (tratamentul dimineata, grupurile la amiaza si dupa ora 17:00, cand majoritatea termina lucrul/facultatea, pentru publicul larg pana la 10-11 seara)
calin
maria
N
NOIAN MARIA LORELAI
N
Elvira
Manuella
N
karla
Nu ma gandeam ca poate sa fie asa de minunata.felicitari celor care au renovato asa de frumos!
Mike, Brasov
iancsi
N
Praf de Stele
N
N
1.in salina exista cabinet medical si asistenta.
2.da,salina este si pentru tratament
3.nu ne trebuie recomandare de la medic ca sa faci tratament,totusi inainte de a incepe tratamentul e bine sa ceri parerea unui medic...
4.afectiunile sistemului respirator
Vanda
Am dori sa mergem saptamana vitoare la salina pentru o saptamana. V-as ruga daca puteti sa imi trimiteti si mie o lista cu posibilitatile de cazare la "gazda" (datele de contact, nr telefon).
Noi vom merge cu 2 copii. Am vazut mai sus ca nu se poate lua masa in salina. Nu imi este foarte clar, nu exista posibilitate de a cumpara mancare sau nu avem voie sa ducem cu noi. Ma gandesc la un sendwich, biscuiti pentru copii. Acestea pot fi duse in salina si mancate acolo?
Sa stiu cum sa ne pregatim.
As mai dori sa stiu cum este accesul in mina. Se coboara pe jos, lift, autobuz? Se poate merge cu carucior pentru copil? Cam cat dureaza accesul in salina( ma gandesc la drum)?
Din experienta dumneavoastra care este ora cand nu e atat de aglomerat) in timpul saptamanii) Pe la ce ora sa mergem la salina?
Va multumesc
Vanda
molnarvanda@yahoo.com
Praf de Stele
sonka
Nagy
Va multumesc mult!!!
Praf de Stele
orar intrare
alex
alex
alex
lavinia
Praf de Stele
La telefon toate pensiunile zic ca sunt la 3 minute de salina... Neadevarat. La salina nu ajungi pe jos ,decat cu masina sau autobuzul 17 Sa va luati si cpstum de baie si un cearceaf pt ca vis-a-vis de salina e amenajat strandul Durgau cu 2 lacuri cu apa sarata Pensionarii, studentii, elevii au peste tot reduceri la tarifele de intrare, Daca vreti poze si informatii mai detailate le gasiti pe blogul meu la adresa
http://prafdestelez.blogspot.com/ CONCEDIU PLACUT tuturor
Vanda
In plus sunt 2 stranduri cu apa sarata, una la iesirea din salina ( spre Durgau) si una langa gradina zoologica( gradina este inchisa), asa ca nu ne-am plictisit deloc.
cristina
victor
Attila
radu
ma mir ca nu va este rusine sa puneti un orar de functionare asa cum este cel de acum pentru salina.
adica se face o investitie de milioane de euro, este emblema orasului turda, are vizitatori, dar nu poate fi vizitata decat atunci cand vrea kilu' nevestei primarului turzii?!
stimati proprietari ai minei!
ati fost curiosi odata macar sa vedeti cati vizitatori vin dupa ora 15.00?
adica cati bani pierdeti voi pentru programul de rahat pe care il aveti?
de ce daca vine cineva sa vada o minune a naturii nu o poate vedea daca vine dupa masa?
si asta nici macar in perioada vacantelor!!!
pt radu