Loading

Salina Turda

Salina Turda in opinia vizitatorilor :

Salina Turda este situată în zona numită Durgău-Valea Sărată în localitatea Turda, județul Cluj.

Este probabil cea mai populară destinație a turiștilor ce vizitează localitatea Turda.  Mina de sare (salina) de la Turda datează încă din perioada romanilor și a fost unul dintre motivele pentru care localitatea s-a dezvoltat vertiginos și după retragerea romanilor din Dacia.

Istorie 

Prima atestare documentară a extragerii sării în Turda datează din anul 1271. În trecut exploatarea era organizată în așa numitele Cămări de Sare care erau de doua tipuri: unele care făceau exploatare, depozitare și transport până la apă iar altele efectuau transportul pe apă și vânzarea sării. Ulterior in anul 1786 exploatarea și valorificarea sării devin monopol de stat dar încep să apară unele probleme privind transportul sării pe drumul abrupt ce cobora de la salina. Pentru rezolvarea acestei situații se construiește începând cu 1853 galeria Franz Josef și sunt modernizate minele Terezia și RudolfSalina Turda este închisă in 1932. 

În prezent Salina Turda clasificată pe lista Monumentelor Istorice ale județului Cluj, document elaborat de către Ministerul Culturii și Cultelor din România în anul 2004 (cod oficial LMI 2004 CJ-II-m-A-07801).

Geologie 

Depozitul de sare aparține sedimentarului transilvan ce se află pe toată rama vestică a Depresiunii Transilvaniei, dar care apare aproape de suprafață doar in zonele anticlinale. Acest zăcământ s-a format în urmă cu 18 milioane de ani și se întinde din Depresiunea Maramureș până la Ocna Sibiului incluzând și Turda și Ocna Mureș. Zăcământul de la Turda este situat in nord-estul orașului fiind întinsă sub forma unei perne alungite pe o suprafață de 45 kmp și are o adâncime de 1200 m. Conținutul de NaCl se situează în jurul valorii de 99% iar întregul zăcământ este estimat la aproape 39000 milioane tone. La suprafața zăcământului sarea este pura, cristalizată cu granule mari iar mai jos are unele intercalații de șisturi argiloase și nisip fin alături de pietriș.

Tratament în salină

Pe parcursul anilor s-a descoperit că mediul salin este deosebit de prielnic în tratarea afecțiunilor respiratorii datorită temperaturii constante de 10-12 grade Celsius și a umidității de 75-80% precum și datorită concentrației optime de aerosoli (particule de sare solide foarte fine). Viteza curenților de aer este de maxim 0,2 m/s (0,02 m/s în mina Rudolf). Ca urmare după 1992 mina Rudolf a fost amenajată ca și sală de tratament subterană. 

Modernizarea Salinei Turda (2008-2010)

În perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010 a avut loc un proces de modernizare a Salinei Turda. În urma acestuia a fost creată o infățișare nouă și o functionalitate extinsă a Salinei Turda. În Mina Rudolf există acum o sala de concerte, teren de sport, bowling, minigolf dar și o gondolă imensă și s-a montat și un ascensor (lift) pentru persoanele care se deplasează mai greu. În Mina Terezia s-a construit un debarcader pe lac cu bărci care permit plimbarea turiștilor pe lacul salin. Per ansamblu infățișarea Salinei s-a schimbat radical în bine. Deschiderea oficială a Salinei Turda după renovare s-a făcut în data de 22 ianuarie 2010.

Structura Salinei Turda

Salina Turda este compusă din:

Mina Rudolf

Mina Rudolf are o formă de sală trapezoidală numită in termeni tehnici abataj în talpă. Aceasta a fost incepută în anul 1867 și are o lățime de circa 50 m, o lungime a vetrei (talpa abatajului) de 80 m iar adâncimea este de 40 de m. Scările coboară de a lungul a 13 etaje fiecare având marcat anul în care a fost săpat. Datorită infiltrațiilor pe peretele nordic s-au format stalactite de sare cu o viteză de creștere de 2 cm/an. Ca urmare a lucrărilor din ultimii ani Mina Rudolf a fost dotată cu o serie de elemente noi care sunt destinate turiștilor: sală de concerte, teren de sport, gondolă, minigolf, bowling. A fost montat și un lift pentru a ușura accesul în mină.

Mina Ghizela

Mina Ghizela a fost deschisă în 1857 și urma să fie o mină similară minei Rudolf însă s-au executat doar lucrările pregătitoare, lucrarea fiind abandonată. In 1992 la deschiderea minei pentru tratament a fost extinsă sala octogonală.

Mina Terezia

Mina Terezia este o mină de tip clopot cu o adâncime de 90 m în a cărei vatră s-a format un lac subteran cu adâncimea de 5-8 metri și un diametru în jur de 70 m. Mina a fost exploatată incă din 1690. Aici se află celebra cascadă de sare pe peretele nordic al minei, cascadă ce s-a format prin depunerea sării din soluția salină ce se prelingea din galeriile romane. Recent s-a amenajat un debarcader cu bărci pe lacul subteran din Mina Terezia și o zonă de promenadă deosebită prin arhitectura elementelor ce o compun.

Galeria Franz Josef 

Pentru a facilita și mai mult exploatarea sării între 1853 și 1870 este construită o galerie orizontală pentru transportul sării la suprafață. Această galerie avea inițial 780 m însă a fost prelungită astfel încât acum are 917 m. Un aspect interesant ce merită menționat este că între 1948 si 1992 a avut rolul de depozit de brânză.

Accesul in Salina Turda

Se realizează prin noua intrare din zona Durgău dată în funcțiune odată cu renovarea Salinei. Pentru a ajunge în zona Durgău trebuie să intrați în centru iar la sensul giratoriu (cea cu "lebede") o luați la stânga. Dinspre Cluj, urcați serpentinele, iar la coama dealului o virați la stânga și o luați pe drumul recent asfaltat care duce la noua intrare a Salinei Turda.

 

Adresă

Salina Turda, Strada Salinelor 54/B, Turda, Jud. Cluj.
Telefon : 0264-311690, 0364-260940

Program

în perioada 1 mai - 31 octombrie: 9-15 (ultima intrare)

în perioada 1 noiembrie - 30 aprilie: 9-13.30 (ultima intrare).

Salina Turda este deschisă de luni până duminica!

  • Se recomandă imbrăcăminte adecvată (pt 10-12 grade)
  • Este utilă o sursă de lumină mobilă cu toate că mina este iluminată integral

Preț

In toamna anului 2011 prețul de intrare era de 15 lei bilet întreg și 8 lei bilet cu reducere pentru copiii de la 3 ani până la student care dovedește calitatea cu un act. Se fac abonamente cu plată anticipată pe minim 7 zile. În zona Durgău unde este intrarea nouă în salină, există un ștrand cu 2 lacuri sărate unde se va putea face baie.





Comentarii pentru Salina Turda


Afisez rezultatele 160-200 dintr-un total de 318


mihaela
19 July 2010, 14:50
Daca venim cu bilet de trimitere pentru tratament mai platim intratrea in salina?
cat este un abonament de 7 zile?
alex
20 July 2010, 00:18
carcotasilor.cautati oraru altor saline ?incercati si in alte tari sa vedeti ....apoi vb..
N
20 July 2010, 20:25
Mihaela biletul de trimitere nu ne influenteaza cu nimic deci 12 lei pe zi la adulti 6 la copii si 10 la pensionari pt abonament ...la bilet 15 adultii 8 copiii
@Praf de Stele
21 July 2010, 16:01
Cheile Turzii sunt minunate, cu un paznic simpatic la intrare - experienta este cu siguranta de 100 de ori mai placuta decat ultra modernizata salina.
Eu nu cred ca politetea poate fi suplinita cu orice altceva - iar la aceasta salina nu se gaseste nici un gram de politete. Programul este imbecil, cand ajungi acolo ti se reproseaza de ce nu te-ai uitat pe "site-ul oficial" si ti se spune ca e vina ta daca te-ai uitat pe orice altceva, chiar si pe acest ropedia.ro care vad ca face oficii de gazda...
Ca sa nu parasesti turda cu un gust nu numai sarat, dar amar de-a dreptul, mai bine eviti si vizitezi in loc cheile turenilor sau cheile turzii.
Scuzele de genul "nu noi administram site-ul" nu sunt valabile - la cati bani ti se cer la intrare, se pot instrui si paznici/ casieri amabili, se poate face si un site alternativ, se pot prezenta chiar si niste banale SCUZE: "Ne pare rau, dar asta este programul". Unui turist caruia ii dai cu tifla pentru ca nu ai stiut cum sa-ti pui orarul la vedere e cazul sa ii prezinti macar o tona de scuze.
Asadar, sa cautam alternativele politicoase, pentru ca numai asa vom sabota nesimtirea functionarului neaos.
@alex
21 July 2010, 20:15
nu este vorba numai de orar (care cu putin efort s-ar putea imbunatati - inainte de pompoasa modernizare orarul era ok, acum de ce nu se poate?), ci de o elementara politete, care lipseste celor ce administreaza salina. atata timp cat incurajam un comportament marlanesc nu ne putem astepta sa evoluam. ni se face reclama la o locatie "modernizata cu fonduri europene", dar vedem ca este administrata de un domn "attila" si doi paznici/ casieri antipatici, pe tiparul comunist binecunoscut.
impolitetea de la locul faptei este confirmata de raspunsurile deloc amabile pe care vad ca le-au impartit "oficialii" salinei oricarui critic aparut pe acest site. criticile sunt intotdeauna constructive, si un manager bun ar trebui sa fie extrem de sensibil la acest aspect. nu este cazul in situatia de fata, insa: pe afara-i vopsit gardul cu "fonduri europene", iar pe dinauntru e leopardul cu atmosfera de mahala.
politica unei firme bine administrate este sa faci uz excesiv de politete cu orice posibil client. nu sa imparti jigniri in stanga si dreapta. nu iti pastrezi un client facandu-i programul pe urmatoarele zile - "nu poti intra acum, dar faci bine si ramai pana maine" - sa fim seriosi! este totusi, doar o salina... nu-i taj mahal...
Lili
25 July 2010, 02:27
Ofer cazare la casa, dormitor matrimonial, acces la bucatarie, terasa, barbeqe, conditii excelente.Ideal pentru familii cu copii. Asigur la cerere masa si transport. Tel.0264322191
Ropedia Admin
12 punct(e)
26 July 2010, 23:27
Stimati vizitatori

Am actualizat unitatile de cazare pentru orasul Turda. Acum aveti access la informatii despre mai multe hoteluri si pensiuni la care puteti sa va cazati cu ocazia vizitarii Salinei Turda. Cautati aceste cazari in coloana dreapta (Cazare Turda)
zeck
29 July 2010, 16:27
Am citit si eu comentariile postate. Politetea din pacate lipseste cu desavarsire si la vizitatori, cateva procente din ei sunt tarani, si daca ei se ambaleaza tu nu te-ai ambala? mai ales daca vin cu caruta (multi). si din cauza mitocanilor care sunt in tara asta nu mergem inainte...in strainatate tot se respecta, si de aceea imi place acolo. m-am programat la medic la ora 11:00, pai la 11:00 ma si primeste, daca autocarul pleac la 15:00 atunci la 15:00 pleaca si nu la 15:15 sau 15:30. Asa-i si la salina dragi mei. Cand invatati sa respectati si voi programul si personalul vi se va parea mai indulgent, mai amabil. Dar pana cand sunteti mitocani sigur ca nu vi se va parea amabil. Si nu veniti cu scuza ca sunt din spania si am venit tocmai de acolo sa vad salina ca nu va crede nimeni. La fel si din tara. Pai daca ai venit din spania du-te inapoi la cules capsinu, ca doara acolo poti vedea campul cat vrei tu, nu e un program fix. Si voi daca va uitati pe aceasta pagina, nu vedeti programul? sau dupa ce va uitati???....si suna-ti oameni buni inainte de a pleca la drum. Poate din cauze technice e tocmai inchisa....asa ca ce sa va zic...prima data civilizati-va si voi, apoi se civilizeaza si altii.
Attila
29 July 2010, 16:33
salina nu este condusa de mine, eu doar incerc sa va ajut...dar daca asa e n-am sa va mai scriu absolut nimic, sa va descurcati voi cum puteti. daca mai aveti intrebari va recomand sa sunati la salina. va doresc numai bine....
loreley
29 July 2010, 19:57
buna ! inaca nu am fost in aceasta mina, chiar ne-am propus ca in acest concediu sa vizitam mina, dar a inetrvenit o operatie de tiroida iar acum ma intreb daca mai am voie sa intru in salina.daca stiti ceva , va rog sa imi raspundeti.

o seara buna !
N
29 July 2010, 23:11
nu se recomanda vizitarea salinei persoanelor care au probleme cu tiroida ,tensiunea ...
alex
30 July 2010, 17:03
poate ca:unii care posteaza aiurea si dezinformeaza o fac cu un scop...asa ca nu va luati dupa :"acesti vizitatori"care poate nici macar nu au vizitat salina turda,dar pot comenta aici cat vor,,,
alina
31 July 2010, 22:06
eu am fost in salina anul acesta si mi-a placut foarte mult.nu stiam pretul biletului dar daca vrei sa vizitezi ceva nu mai intrebi.si eu am o fetita ce nu vede dar am dus-o si pe ea.si cel care spune ca taranii sunt mitocani,sa-ifie rusine.tu de unde esti?eu sunt de la tara si nu mi-e rusine,si sunt in strainatate acum.trebuie sa fii mereu cu fruntea sus chiar daca esti taran si sa nu ti-o pleci chiar daca vine unu din spania de la capsuni si care nu stie cum se pune coada la sapa.
corina
1 August 2010, 16:39
Am vizitat azi salina si mi s-a parut ceva fascinant.Fiind duminica, a fost intradevar cam aglomerat, mai ales la lifturi, dar noi am urcat si am coborat pe jos, pe scari.Am facut multe poze, totul a fost minunat.
Sigur vom mai veni aici.
lugoanse
1 August 2010, 17:20
e evident ca, CEL PUTIN, de prin aprilie ( 2010 ), adica putin dupa deschiderea intrarii modernizate ( durgau ) a salinei turdene, comentariile legate de profesionalismul, amabilitatea si bunacresterea cu care sunt "echipati" angajatii acestui loc extraordinar, sunt de nemultumire totala!!!
obligatoriu te simti, in cel mai bun caz, tolerat de cand ai intrat. un numar nejustificat de mare de "PUTORI" ( vreo 5, cu paza cu tot ) privesc prin tine, deranjati. elementarele " buna ziua!", "bine ati venit!", "cu ce va putem fi de folos?" etc. sunt tinute la "SECRET".
cei 5 continua sa-si desfasoare conversatiile stupide, pana cand turistul nedorit indrazneste sa ceara bilete-informatii. atunci, daca nu ai bani ABSOLUT ficsi, pleci acasa! pe un ton cat se poate de obraznic, ( credeti-ma pe cuvant! ) ti se sugereaza alternativa. biletele costau vreo 40 si ceva de lei si n-aveau sa-mi dea rest de la 50... e fain sa vina un "naiv" de la dracu', din lume si sa-l trimiti sa-si schimbe banii peste deal, in oras?! si sa se si intoarca?!
dupa portia de umilinta de la intrare ( da' asta ne tine vii pe noi, romanii... ) am dat de locul superb amenajat! partial functional... din cele doua lifturi moderne, functiona doar primul. al doilea ba! fara nici o explicatie. asa ca, de aceiasi bani, te poti bucura doar de jumatate de minune daca esti prea mic, prea batran, sau prea bolnav... nimeni nu te atentioneaza la intrare! doamne multzam ca-s sanatos si m-am scoborat pe scari pana jos de tot si am vazut minunea intreaga!
bucuria a rezistat pana la iesire, cand tracand pe langa aceleasi "putori" le-am regasit in aceeasi mitocanie. suduiau: "de ce dracu' mai vin atatia?!" ( turisti ) desi mai era o ora din program, " de ce dracu' aduc astia ( turistii ) atata mizerie DIN SALINA?! ( in holul care trebuia sters de ei!!! )
sunt originar din turda si ma doare faptul ca orasul asta nici macar o PARA MALAIATZA nu o poate savura cu bun simt!!! turdenii, de cand ne stim, n-am facut nimic serios cu potentialul turistic din dotare. ba gresesc! l-am batjocorit si distrus. turdenii stim despre ce vorbesc. acum ne pica din luna "chestia asta" cu salina si o ungem cu aceleasi zoaie de lene si nesimtire de care multi, nu toti, ne-am saturat. ca de ne-am fi saturat toti, dupa cel putin 3 luni de reactii ale turistilor, trebuia sa simt o schimbare in bine. ei nu! am simtit la fel de proaspata autenticitatea nesimtirii locale, precum primii vizitatori.
or fi toti neamuri p-acolo, da' de neam prost! incearca sa contraatace cu respectarea programului, da' e praf in ochi, fiindca cei mai multi vizitatori nu-s deranjati de program, ci de atitudinea administratiei si a celor cativa angajati ce intra in contact cu turistii.
nimeni n-o fi in stare sa ia masuri, nici cand semnele sunt asa rusinoase?! chiar putem face de cacao totul?!
alex
2 August 2010, 00:20
inteligentule.
1 cand intri intr-o institutie saluti,si apoi astepti sa ti se raspunda,
2 vezi ca te cam contrazici,(ai grija ca te pierzi in detali)
3 nu stii sa numeri ?!"putorile" mai incearca,poate iti iese altfel la numaratoare,
4 stii tuh cam care sunt atributile fiecaruia? de iti permiti sa vb despre "putori"
5 de gramatica ai auzit?mai studiaza

6 iti doresc o zi frumoasa.si iti doresc sa te mai cultivi.sa mai calatoresti.sa iesi din turda ta,te civilizezi apoi mai incerci sa postezi,
un turist fericit
2 August 2010, 00:25
lugoanse ,sincer eu te contrazic,chiar nu e asa cum zici tuh.eu am venit de la multi km si nu a fost asa cum spui tu,dar fiecare cu parerea lui.chiar au fost f amabili,si sociabili,si liftu chiar nu functiona,dar avand in vedere ca e o aparatura se poate defecta oricand,sunt sigur ca ai si tuh aparaturi care sau defectat cu timpul,si nu e corect sa dezinformezi turistii,sunt sigur ca vor citi multi postarile,si nu trebuie sa ii dezinformezi.
un turist fericit
2 August 2010, 00:27
si legat de curatenie,sincer am vazut multi turisti carora le era lene sa arunce la cosu de gunoi.turistii sunt cei care trebuie sa pastreze curatenia,
radu2
2 August 2010, 13:46
Am vizitat in weekendul trecut salina Turda si impresiile sunt amestecate. Locul e foarte spectaculos si amenajarile deosebite pentru Romania. In schimb, cu tot respectul pentru efortul si bunavointa celor de acolo, managementul acestui obiectiv turistic este, ca sa fiu elegant, cel putin amatoristic. Ce lipseste (minimal):
1. Harti sau schite cu obiectivul, ca sa stii unde sa te duci si cum sa-ti organizezi timpul vizitei.
2. Explicatii despre obiectiv si despre principalele puncte de interes. Cred ca simple panouri cu ilustratii/text ar fi ok, ca sa nu vorbim de casti audio cu explicatii multi-lingve. Actualele afisaje pe foi in tipla (cele mai multe cu interdictii) sunt jenante.
3. Un butic cu suveniruri: vederi, albume, tricouri, sepcute, bucati de sare si alte "nimicuri" promotionale. Cred ca multi dintre vizitatori ar dori sa duca cu ei o amintire (pe care sa o arate si altora) despre aceasta deosebita experienta.
4. Un chiosc, ceva de unde sa poti lua un suc, un sandvici, o cafea; ca o vizita normala de destul de lunga (1-2hr). Inteleg ca jos, in mina, acest tip de activitate poate genera neplaceri (cu toate ca macar niste dozatoare de ceai cald n-ar strica nici acolo), dar sus la intrare/iesire e loc suficient.
5. Personal calificat si instruit. Nu se poate face turism de calitate cu politisti comunitari pe post de ghizi (fara suparare!).
Concluzia mea, de contribuabil local, e ca ne vindem mult prea ieftin si in graba o marfa superba, care ar putea, cu ceva mai mult interes, sa aduca bugetului local venituri importante (si nu numai...). Imi cer scuze daca am suparat pe cineva.
stelian
2 August 2010, 16:36
totul e minunat... mai ales orarul de vizitare: in plin sezon, in week-end, ultima intrare la ora 15:00. asta da grija pentru cresterea numarului de turisti. oricum, nu incercati sa le explicati ca ati facut 200km ca sa ajungeti sa vedeti salina - primiti replici de genul: "altii au venit de la 400km si tot nu au putut sa o viziteze". asa ca pleci cu senzatia ca ii iubesti pe managerii salinei ca "sarea in buca(te)".
...
2 August 2010, 21:37
din cate stiu eu salina turda are cel mai lung program in comparatie cu celelalte cum ar fi praid sau tg ocna deci nu va mai plangeti atata
In plus mai bine a`ti fi atenti cum vorbiti voi cu angajatii si apoi cum va raspund ei ,daca vizitatorii ar fi mai civilizati nu ar fi atatea probleme
As vrea sa vad cine ar sta dupa program la locul de munca pt :un vizitator" nepoliticos,pe langa asta statul pt un vizitator costa ,plata la angajat,plata la curent,plata la apa sau a ce se mai foloseste ganditiva inainte sa tot povestiti aiurea
alex
2 August 2010, 21:47
radu2 desi ai criticat sincer critica ta chiar e constructiva.deci ce ai scris tuh aici ar fii frumos sa se realizeze,orice inceput e greu,si in timp speram sa fie rezolvate.
arpi
2 August 2010, 22:05
fratilor..cu angajatii aia puturosi sau cum vreti voi, nu o mai dati pe dupa gard. ai probleme cu cineva...spune numele si acuza persoana in cauza..notezi numele si spui..X e un cacat si gata...esti Barbat ca ai curaj sa spui in fata...nu ca farfuridi si cu branzovenescu sunt de vina pentru turismul lui Udrea..Multumesc. a fost prima si ultima oara cand comentez aici. Am zis. Parol
Marius R.
3 August 2010, 00:52
Nu stiu daca am voie in salina cu bebelus de 7-8 luni.Poate ma ajuta cineva care cunoaste acest aspect.Multumesc.
Marius R.
3 August 2010, 01:28
Nu am fost niciodata la vreo salina dar sunt nevoit sa ma duc deoarece am probleme respiratorii repetate( dureri in gat ) si vreau sa stiu care salina dintre cele trei renumite este mai buna:Praid, Turda sau Tg.Ocna.
miluch
3 August 2010, 19:13
Foarte pertinente si la obiect observatiile lui radu2. Adaug in plus:
- gasirea de administratia salinei a fondurilor necesare montarii de banci la intrarea principala, in zona casei de bilete sau in exterior. Poate simti nevoia sa iti tragi sufletul dupa doua-trei ore de stat in aerul tare de jos si nu ai neaparat masina. Sunt familii care vin la tratament si poate nu toti membrii pot sta jos acelasi interval de timp, unde sa se astepte unii pe altii ?
- programul incepe de la 09.00 - foarte corect. Domnii sau Doamnele de la casa de bilete sa se asigure ca la acea ora totul functioneaza corect si complet (casa de marcat, laptop, telefon) si sa nu bajbaie ca nu stiu ce configuratie la laptop a fost schimbata etc etc;
- probabil nu sunt foarte multi abonati, daca se vor inmulti poate un casa separata de check-in ar fi binevenita, chiar daca ei au beneficiat deja de reducerea substantiala acordata.
Sunt doar mici sugestii, toate lucrurilor bune s-au scris deja :)
Ca o mica observatie apropo de cei care au comentat ca vin de la distante mari: tocmai ca vii de la distante mari incerci sa iti culegi maximum de informatii si sa iti acordezi programul cu cel de functionare al Salinei. Intr-adevar nu toata lumea are acces la internet dar cine bate 400km sa coboare in salina in mod sigur are telefon.
Sabina
4 August 2010, 09:16
Buna ziua, as dori sa-l intreb pe domnul Atila daca in jurul salinei sau in Turda exista locuri pentru camping?
Alin
5 August 2010, 15:21
Salina PRAID are programul de la 8 si 30 dimineata pana la 20 seara preturi de intrare cu abonament 80 ron adulti si fara abonament 20 ron,copii sub 3 ani gratis.
Alin
5 August 2010, 15:25
Ma scuzati pretul de intrare cu abonament la salina Praid 8 ron si fara 20 ron.
salina turda
5 August 2010, 18:08
Marius R ...in salina se permite accesul copiilor de 7 luni chiar si mai mici .Nu sunt restrictii.Insa inainte de a incepe tratamentul la orice salina ar fi bine sa consulati medicul de familie sa va indice un anumit timp de stationar in salina.
DeDe
6 August 2010, 16:34
sunt sin Turda si recomand tuturor vizitarea salinei Turda sincer :)

e minunat inauntru si nu necesita doar plimbarea prin tunele... te poti plimba de asemenea si cu barca sau sa te joci bowling sau alte jocuri :)

merita vazuta!
diana
6 August 2010, 17:20
abia astept sa vin in rominia sa merg la salinul din turda eu sunt din reghin jud mures.Am o fetita de 4 ani si tot am probleme cum incepe toamna si aproape pina in primavara tot asa dar de vreo 2 ani incoace.am fost cu ea la medic aici in strainatate mia zis ca are inceput de hasm miam comandat din tara aparatul acela salin dar nu prea vad mare diferenta.
alexfan
7 August 2010, 09:11
tovarasu' alex, dumneata ai reduceri la belete, de lingi drobul in halul asta? chiar ai orbul gainii?! cand ti se pare ca toti sunt prosti, doar tu istet, tre' sa te cauti! nu mai fi penibil!
IRIS
9 August 2010, 05:20
SALUTARE TUTUROR...SI MAI ALES D-LUI ATILLA!! AMVREA SA VENIM 2 PERS/PENSIONARI, DAR LA ANUL PRIN MARTIE, PROBABIL E PREA DEVREME SA VA DERANJAM CU CRERI DE INFO!! SIGUR, CA NICI EU NU POT FI DREAPTA, DAR CRED, CA SI DE O PARTE SI DE ALTA A SALINEI, TREBUIE CA SA FIM MAI TOLERANTI, POLITICOSI SI SA PRACTICAM O COMUNICARE ADECVATA, ACESTUI STANDARD!!P.S. AM VREA SA FACEM TRATAMENT IN SALINA, SAU SA STAM PUR SI SIMPLU SA NE CURATAM PLAMINII, CAM O SAPTAMINA-10 ZILE!
SALUTARI SI LA MAI...BINE!!
alex
9 August 2010, 09:27
alexfan,da am.dc?esti invidios?macar stii cum se manifesta boala despre care vb?sunt sigur ca nu:P,si ar trebui sa te fac comunist:P,dar nu vreau sa te jignesc ca ar insemna sa cobor la nivelul tau. te salut din mers
dragos
10 August 2010, 15:56
sala ecourilor si masina de extractie imi plac mult pentru ca sala ecourilor face mult zgomot si daca dai un banut de 50 bani si cu o bucata mare de sare si masina de extractie imi place ca este mare
alex
10 August 2010, 23:22
eu am o bunica in turda chiar langa intrarea in salina care face cazari daca ati dori sa mergeti ea sta pe strada brandusei nr. 2 la 50 de metri de intrarea in salina si pe noapte costa 50 lei si sunt doua camere cu acces la baie, gradina, parcare, bucatarie.Tel: 0747606503.VA multumesc.
noemi
11 August 2010, 10:01
Buna ziua, as avea si eu o intrebare.....stau in targu mures, si as vrea sa ma duc cu fetita mea la salina, pt ca am auzit numai vorbe de lauda....dar as vrea sa stiu cum as putea sa ajung la mina daca merg cu autobuzul din targu mures, este cumva vreun autobuz, maxi taxi ce duce pana acolo? multumesc frumos
N
11 August 2010, 20:29
autobusul cu nr 17 te va duce pana langa salina
Silviu
14 August 2010, 23:47
Buna, va rog sa i-mi raspundeti daca se poate intra in salina cu un bebe de 2 luni. Va multumesc! dati pe mail cartissilviu@yahoo.com

Afisez rezultatele 160-200 dintr-un total de 318


Ati fost aici ? Scrieti-va parerea!

Toate campurile sunt obligatorii!



   Vezi regulile pentru comentarii

Localizare pe hartă